Monitorul Oficial Local
Formulare online
Servicii online


Vă aducem la cunoștință că pentru o navigare cat mai ușoară acest site utilizează fișiere de tip cookie. De asemenea, am actualizat politica site-ului pentru a ne conforma cu Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți conținutul Politicii de Utilizare a Cookies și Politicii de Prelucrare a Datelor.

Prin continuarea navigării pe site confirmați acceptarea politicii de utilizare a cookies si a politicii de prelucrare a datelor.

Centru de Conservare si Promovare a Traditiilor Locale

Centrul de Conservare si Promovare a Traditiilor Locale se implica activ in diverse actiuni de pastrare a traditiilor, obiceiurilor folclorice si organizeaza evenimente cu caracter cultural pentru promovarea valorilor artistice locale.


Home

ANUNȚ IMPORTANT PRIVIND ÎNSCRIEREA LA GRĂDINIȚĂ 2020

Ministerul Educației și Cercetării anunţă că a stabilit mai multe etape pentru înscrierea în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Mai întâi vor fi reînscrişi copiii care frecventează grădinița în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze și în anul școlar 2020-2021, după care vor fi înscrişi copiii care merg pentru prima dată la grădiniţă.
“Reînscrierile se vor desfășura în perioada 25 mai – 5 iunie.

Înscrierile se vor desfășura în două etape: 8 iunie – 3 iulie și 20 iulie – 10 august.
Cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11-31 august.

Reînscrierile se pot efectua și prin poștă electronică, telefonic sau fax.

Pentru înscriere, părinții pot comunica unității de învățământ prin poștă electronică, telefonic sau fax, datele necesare pentru a fi introduse în aplicația specifică din Modulul SIIIR – Înscriere la grădiniță 2020-2021.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare și, cu precădere, în acest an școlar, a prevederilor Legii nr. 56/2019, asigurând cuprinderea tuturor copiilor de 5 ani în grupa mare, ca parte a învățământului general obligatoriu.

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele:

existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;
existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, însoțit de certificatul de orientare școlară, eliberat de Comisia de orientare școlară și profesională.

Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 29 mai 2020) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.

Orarul reînscrierilor și, respectiv, al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există) şi pe site-urile inspectoratelor şcolare.

Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor mai posta pe site-ul unității de învățământ/ISJ și, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii:

capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată);
numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2020-2021 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;

Menționăm că unităţile de învăţământ preșcolar particular vor afişa și informații privind statutul grădiniței respectiv: autorizată să funcţioneze provizoriu sau acreditată de Agenția pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

Pentru soluționarea diferitelor situații legate de reînscriere/înscriere în unitățile de învățământ preșcolar, ISJ/ISMB vor consilia și sprijini părinții, ținând cont, cu precădere, de interesul educațional al copilului. Inspectoratele școlare se vor asigura că sunt îndeplinite, în fiecare unitate de învățământ preșcolar sau cu grupe de preșcolari, condițiile organizatorice și logistice necesare”.

Directorii de grădinițe trebuie să publice pe site-ul grădiniței capacitatea instituției, numărul de locuri pe fiecare grupă în parte (mică, mijlocie, mare), criteriile generale și criteriile specifice de departajare.

Este prima dată când înscrierea se poate face în acest fel. Şcolile trebuie să completeze înscrierile direct în aplicaţia SIIIR, registrul sistemului de învăţământ. “Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscriere, se va face cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare și, cu precădere, în acest an, a prevederilor Legii nr. 56/2019, asigurând cuprinderea tuturor copiilor de 5 ani în grupa mare, care parte a învățământului obligatoriu”, prevede documentul.

Informatții suplimentare puteți obține de la Școala Lunca Cetățuii ,, COMANDOR ALEXANDRU CĂTUNEANU”, tel . 0372 910 969, e-mail: luncacet@yahoo.com

Vizualizari: 207
Data creare: 06-05-2020 09:47:09

Bine ati venit pe site-ul Comunei Ciurea!

Primarul Comunei Ciurea Catalin LupuVă mulţumesc pentru că aţi ales să utilizaţi și acest canal de comunicare, o modalitate prin care Primăria
Comunei Ciurea este mai aproape de cetăţenii și oaspeţii săi